AVIZ
referitor la proiectul de ORDONANŢĂ DE URGENȚĂ
pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și a Ordonanței Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale
Analizând proiectul de ORDONANŢĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și a Ordonanței Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 121 din 04.04.2023 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D390/04.04.2023,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, și al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,
Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:
1. Prezentul proiect are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, precum și modificarea Ordonanței Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, aprobată prin Legea nr. 216/2021, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel cum se prevede în Nota de fundamentare, proiectul are ca scop îmbunătățirea cadrului legal aplicabil în materia colectării creanțelor bugetare, din perspectiva procedurilor de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale și de restructurare a obligațiilor bugetare.
2. Precizăm că, prin avizul său, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra soluțiilor legislative preconizate.
3. La titlu, în raport de soluțiile legislative avute în vedere prin proiect, este necesară modificarea acestuia, astfel:
„ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale”.
4. În ceea ce privește modalitatea de configurare a preambulului, pentru o mai bună evidențiere a caracterului argumentativ al informațiilor conținute de acesta, precum și a felului în care informațiile decurg unele din altele, propunem revederea aliniamentului paragrafelor din structura acestuia.
La paragraful 5, pentru asigurarea clarității și predictibilității textului, recomandăm reformularea acestuia, astfel încât să reiasă în concret care ar fi posibilele efecte negative care ar decurge din neadoptarea actului normativ în procedură de urgență, în conexiune cu paragrafele 12 și 13. Prevederea, în cadrul aceluiași paragraf, a mențiunilor referitoare la asemenea efecte negative ar conduce la reconfigurarea paragrafelor din actuala versiune a proiectului.
În același context, apreciem că redactarea propusă prin acest paragraf este deficitară, prin alăturarea sintagmei „organul fiscal să fie abilitat să acționeze (...)” formulării desemnând coordonata de timp („în timp util”).
În cadrul paragrafului 6, pentru considerente de tehnică legislativă, trimiterea la Codul fiscal se va face sub forma „(...), stabilite prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare”, urmând ca la paragraful 7 să fie utilizată exprimarea „(...) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare” în locul formulării „(...) din Codul fiscal” (la prima menționare a acestuia în text).
5. La art. I pct. 1, cu referire la art. 184 alin. (1) din actul normativ de bază, precizăm faptul că, potrivit art. 50 alin. (1) teza finală din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „Nu poate fi făcută, de regulă, o trimitere la o altă normă de trimitere”; or, prin art. 193 alin. (13) din Legea nr. 207/2015, la care se face referire, se instituie o normă de trimitere la alin. (6) din cadrul aceluiași articol, cu privire la formele de constituire, de către debitori, a garanțiilor.
6. Întrucât la pct. 4 și 5 din cadrul art. I se propune modificarea alin. (31) și (4) ale aceluiași articol, sugerăm ca soluțiile de modificare să fie comasate într-un singur punct, cu următoarea parte dispozitivă:
„4. La articolul 186, alineatele (31) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:”.
În continuare, se vor reda între ghilimele textele propuse pentru cele două alineate, actualul pct. 5 se va elimina, iar punctele subsecvente vor fi renumerotate corespunzător.
Totodată, va fi necesară revederea normelor de trimitere instituite prin art. III.
7. La actualul pct. 5 al art. I, cu privire la art. 186 alin. (4) lit. a) și b) din actul normativ de bază, semnalăm faptul că modalitățile de realizare a eșalonării la plată a datoriilor sunt identice, și anume „eșalonarea la plată se acordă pe cel mult 6 luni și penalităţile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală nu se amână la plată şi se includ în eşalonare”. În acest sens, pentru evitarea unor formulări repetitive, propunem luarea în considerare a posibilității comasării celor două litere, caz în care actuala lit. c) va deveni lit. b).
8. Referitor la intervenția prevăzută la actualul pct. 7 al art. I, în cadrul căruia se preconizează abrogarea alin. (2) al art. 193, semnalăm că aceasta trebuie corelată cu ansamblul actului normativ de bază. Prin urmare, este necesar ca proiectul să prevadă inclusiv o intervenție asupra alin. (20) al art. 193, în cadrul căruia se face trimitere la „limitele prevăzute la alin. (2)”.
9. La partea dispozitivă de la actualul pct. 16 al art. I, pentru un spor de rigoare redacțională, sintagma „lit. g)” se va scrie sub forma „litera g)”.
De asemenea, cu referire la art. 2091 alin. (6) lit. j), pentru identitate de rațiune cu modalitatea de redare a primelor cuvinte din debutul fiecărei litere din cadrul acestui alineat, substantivul comun „taxe” va fi scris articulat enclitic („taxele”).
10. La art. II, pentru o informare completă asupra actului normativ asupra căruia se intervine, este necesar ca după numărul publicației să se adauge sintagma „aprobată prin Legea nr. 216/2021”, plasată între virgule.
11. La art. III alin. (1), opinăm în sensul în care norma juridică propusă este superfluă, ordonanța de urgență urmând a-și produce efectele juridice de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I. În măsura preluării acestei observații, alineatele următoare din cadrul acestui articol vor fi renumerotate în mod corespunzător. Pentru identitate de rațiune, observația este valabilă și la art. IV alin. (1).
La actualul alin. (2) teza I, sintagma „art. 195 alin. (2) și alin. (4)” se va scrie sub forma „art. 195 alin. (2) și (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare”. De asemenea, în cadrul tezei finale, aceeași sintagmă se va scrie sub forma „art. 195 alin. (2) și (4) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare”, observație valabilă și pentru situațiile similare de la alin. (7).
În cadrul lit. a), din considerente privind exprimarea, propunem ca formularea „în perioada 1 ianuarie 2023 și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență” să fie redată sub forma „în perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2023 și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”, observație valabilă pentru toate situațiile similare din proiect.
La actualul alin. (6), textul propus pentru lit. c) se va scrie respectându-se aliniamentul, asemenea celui aplicabil literelor precedente.
PREȘEDINTE
Florin IORDACHE
București
Nr. 343/05.04.2023